luni, 18 octombrie 2021

INFORMAȚII PRIVIND ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE 2021 – 2022

 

ACTE NECESARE LA ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE 2021 – 2022

1) Acte de identitate pentru toți membrii familiei:
a) Buletin de identitate, carte de identitate sau carte de identitate provizorie pentru persoanele peste 14 ani;
b) Certificat de naștere pentru minorii sub 14 ani;
c) Certificat de naștere pentru minorii peste 14 ani care nu au stabilită filiația față de tată
d) Permis de ședere temporară, permis de ședere pe termen lung, carte de rezidență și carte de rezidență permanentă, pentru cetățenii străini sau apatrizi.

2) Acte doveditoare de venituri (luna anterioara depunerii cererii):
a) adeverință salar net (orice fel de salar), în care vor fi incluse toate sporurile și primele, cu specificarea dacă se acordă sau nu tichete de masă, valoarea acestora, și dacă beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice;
b) venituri obținute din străinătate;
c) cupon de pensie (orice fel de pensie);
d) cupon indemnizație șomaj sau venit lunar de completare;
e) cupon / adeverință indemnizație pentru persoana cu handicap;
f) adeverință bursă elevi și studenți (se specifică felul bursei și cuantumul) ;
g) adeverință indemnizații și stimulente pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;
h) talon de plată indemnizații cu caracter permanent;
i) cupon alocații de stat pentru copii, de întreținere pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați;
j) act legal de încredințare a minorilor (când aceștia nu locuiesc împreună cu părinții, sau dacă părinții sunt despărțiți legal sau în fapt);
k) hotărârea de încredințare în cazul minorilor care sunt în plasament familial sau încredințați spre adopție ;
l) orice alt document care să dovedească veniturile lunare menționate în declarația de venituri cod 01 – 80 ;

3) Acte doveditoare privind gradul de dizabilitate – certificat de încadrare în grad de handicap (în copie).

4) Acte doveditoare privind locuința (pentru titularul cererii):

a)adeverinta Registrul agricol
b) orice act care să ateste dreptul locativ sau de folosință în condițiile legii.

5) Acte doveditoare privind bunurile mobile:
a) certificatul de înmatriculare al autovehiculului / vehiculului (în copie);

6) Acte doveditoare privind sistemul de încălzire și sursele de energie folosite:
a)  factură Enel (în copie);

    Pe copiile facturilor anexate solicitării este obligatoriu să fie clar lizibile codul titularului de contract / codul de client și codul locului de consum (CLC)


7) Beneficiarii de ajutor social și beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei vor anexa cererii doar actele de identitate (în copie), actele doveditoare de venit și, după caz, certificatul de înmatriculare al autovehiculului / vehiculului (în copie).

LEGĂTURI (click pe link):

Cerere model

LISTA BUNURILOR CE CONDUC LA EXCLUDEREA ACORDĂRII AJUTORULUI SOCIAL

INFORMAȚII PRIVIND ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE 2021 – 2022 – 1

INFORMAȚII PRIVIND ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE 2021 – 2022 – 2